58-L1025707[1]

Cornel Brad Fotografie „Interludii” – Vladimir Jurowsky

Considerat unul dintre cei mai importanţi interpreţi ai operelor lui Stravinsky, Vladimir Jurowski s-a născut în Moscova, în anul 1972. Începând cu anul 1997 Vladimir Jurowski a fost invitat să dirijeze de către cele mai importante instituții muzicale din lume, între care Royal Opera House Covent Garden, Teatro La Fenice di Venezia, Opéra Bastille de Paris, Théâtre de la Monnaie Bruxelles, Maggio Musicale Festival Florence, Rossini Opera Festival Pesaro, Edinburgh International Festival, Semperoper Dresden și Teatro Comunale di Bologna (unde a fost dirijor principal între 2000 și 2003). În 1999 a debutat la Metropolitan Opera New York cu Rigoletto.

Proiectul „Interludii „prezinta o selectie din cele peste 140 de imagini alb negru, dintre care 70 sunt portrete ale solistilor, dirijorilor, instrumentistilor si dansatorilor care au participat in anul 2013 la Festivalul International George Enescu.

Fotografia este imprimată pe hârtie Hahnemuhle photo rag pearl de 320g/mp, 20X 30cm, în ediţie limitată de 20 şi semnată de fotograf.

Se pot comanda printuri pentru orice fotografii ale autorului din în albumul Interludii.

Cod Produs: CB5.
Pin on PinterestTweet about this on TwitterShare on FacebookEmail this to someoneShare on Google+Share on LinkedIn
1,650.00 lei

1,650.00 lei cu TVA

Descriere Produs

Fotografie printata pe hartie Hahnemuhle Photo rag Pearl 320g/sqm
Dimensiuni 20 X 30 cm
Greutate:138 g

Dimensiuni colet: 23X33 X2cm, 250g

Cornel Brad traieste in Bucuresti. A lucrat ca librar, editor si manager de proiecte de protectia mediului, realizand in ultimii ani ca cele mai profunde pasiuni ale sale sunt fotografia, muzica si oamenii. Toate acestea au convers in 2013 prin accesul in culisele celei de-a 21-a editii a Festivalului George Enescu.  Fotografiile sale au fost publicate in Adevarul, Aspen Idea, Decat O Revista, Igloo, Observator Cultural, La Terasse si AgriPlus si se afla in colectii particulare din Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Marea Britanie, Italia, Romania, Rusia si SUA.

Opinii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care scrie un comentariu “Cornel Brad Fotografie „Interludii” – Vladimir Jurowsky”

Sau